Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

 

Accident cu trei maşini la Bacău. Trei persoane, la spital

Accident, joi, pe strada Dr. Alexandru Şafran din municipiul Bacău, la intersecţia cu strada Constantin Muşat. Marius D., de 20 de ani, din comuna Negri, în timp ce conducea un autoturism nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul condus de  Marcela A., de 41 ani din Bacău și a intrat în coliziune cu acesta.

După impact, autoturismul condus de tânărul de 20 de ani a patruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autovehicul condus regulamentar de  Ioan U., de 45 de ani din comuna Blăgești.

În urma evenimentului rutier conducătorul auto Ioan U. și cei doi pasageri de 29 și 35 de ani, din autoturismul condus de U. Ioan,  au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru îngrijiri medicale.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

 

Lăsați un comentariu

*