Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, s-a întâlnit cu președinta Consiliului Regional Coventry, din Marea Britanie, Ann Lucas. Cei doi oficiali au discutat despre descentralizarea administrativă, despre modul de implementare a investițiilor publice de interes local și despre contractarea și finațarea serviciilor publice. Partea engleză s-a arătat încântată de interesul celei mai mari companii private de IT din Marea Britanie, SCC, care a deschis un punct de lucru în Bacău și a creat, în acest fel, circa 300 de noi locuri de muncă.
Programul vizitei a cuprins și o întâlnire cu Senatul Universității din Coventry, universitate care dezvoltă, în cadrul unui parc tehnologic, o excepțională colaborare cu mediul de afaceri local. În urma acestui parteneriat, piața de muncă din Marea Britanie reușește să absoarbă peste 90% din studenții Universității, studenți care sunt monitorizați pe parcursul anilor de studiu de către firmele partenere.
”Un asemenea model poate fi implementat cu succes și în Bacău. Avem două universități și un mediu de afaceri destul de puternic. Chiar dacă nu intervine în mod direct în relația dintre cele două părți, administrația locală poate încuraja astfel de parteneriate. Ar fi un câștig și pentru mediul de afaceri, să-și recruteze din timp viitorii specialiști, și pentru studenții care vor avea siguranța unui loc de muncă după absolvirea studiilor universitare”, a declarat, după întâlnire, primarul Romeo Stavarache.