Luni 07 Octombrie 2024, Actualizat acum 280 zile 12:00 am

 

Romeo Stavarache, suspect într-un nou dosar instrumentat de DNA

Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, este suspect într-un nou dosar instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). El este cercetat pentru modul în care, împreună cu alţi angajaţi ai primăriei, a cheltuit unele sume de bani atât de la bugetul local, cât şi din cel al UE.
Romeo Stavarache este acuzat de tentativă de abuz în serviciu şi complicitate la o tentativă de fraudare a fondurilor europene. La mijloc este tot reabilitarea şi modernizarea Pasajului Letea.

Potrivit Mediafax, edilul de Bacău ar fi iniţiat şi susţinut în Consiliul Local, în decembrie 2013, un proiect de hotărâre pentru alocarea unor fonduri suplimentare pentru continuarea derulării proiectului de reabilitare a pasajului, în sumă de 430.000 de lei.

În privinţa celei de-a doua acuzaţii, DNA susţine că Stavarache ar fi solicitat Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est acordarea de fonduri suplimentare de la bugetul Uniunii Europene pentru acoperirea, de asemenea, a unor cheltuieli suplimentare la aceeaşi investiţie.

În ambele cazuri, procurorii anticorupţie ar fi constatat că respectivele cheltuieli nu ar fi fost eligibile şi că nu ar exista documente justificative pentru lucrările făcute suplimentar de către constructor.

Pe lângă primarul Romeo Stavarache, alţi peste 20 de angajaţi ai Primăriei Bacău, inclusiv şefi de servicii, sunt cercetaţi în acelaşi dosar, toţi având, cel puţin deocamdată, calitatea de suspect.

Cu o investiţie de 7,2 milioane de lei, Pasajul Letea a fost realizat, în mare parte cu fonduri de la Uniunea Europeană, în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, lucrările fiind derulate în perioada 2013-2014.

Lăsați un comentariu

*