Vineri 10 Mai 2024, Actualizat acum 130 zile 12:00 am

 

Ziarist băcăuan: „Patronul unui restaurant m-a lovit şi ameninţat. Apoi s-a agăţat cu mâinile de portiera maşinii”

Jurnalistul băcăuan Mircea Merticariu şi Viorel Cucu, administratorul editurii Vicovia, afirmă că au fost agresaţi în plină stradă de către proprietarul restauraului Royal Garden, aflat la ieşirea din Bacău spre Moineşti. A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru a-l calma pe şeful localului.
Totul s-a întâmplat vineri, în jurul orei 13:00, când Merticariu şi Cucu au oprit maşina maşina în dreptul restaurantului, pentru a-l fotografia.

Pozele urmau să fie publicate într-o carte despre istoria Bacăului. Restaurantul surprins în poze prezenta interes deoarece destinaţia din trecut a clădirii a fost cea a unei fabrici de prelucrare a lemnului.

Am început să fotografiez clădirea de pe marginea drumului. Am văzut cum vine în fugă spre noi un domn, care ameninţa că îmi ia aparatul foto. S-a repezit asupra noastră şi m-a lovit cu palmele peste cap. Domnului Cucu i-a smuls telefonul din mână. Bărbatul furios s-a agăţat cu mâinile de portiera maşinii şi nu m-a lăsat să demarez„, a povestit jurnalistul băcăuan.

În replică, Costel Răducan (foto), patronul Royal Garden, susţine că a găsit telefonul pe jos şi se abţine să facă alte comentarii.

Poliţiştii au început o anchetă pentru clarificarea situaţiei.

Sursa: Adevarul

Lăsați un comentariu

*