O sută de persoane din Bacău au ajuns de la parastas la Spitalul Județean Bacău din cauza mâncării pe care au consumat-o. 27 de adulți și zece copii sunt și acum internați după parastasul din localitatea Traian unde au participat 300 de persoane.
Medicii au declanșat planul alb de urgență din cauza numărului mare de pacienți cu crampe, diaree, vărsături, greață.
Mâncarea a fost adusă la pomană de o firmă de caterind astfel că DSP a început o anchetă.
„Am mâncat sarmale și borș. Nu sunt numai eu. Toată lumea e bolnavă. Au fost vreo 300 de persoane la praznicul ala”, a spus unul dintre bărbații îmbolnăviți.