Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, în dosarul „Apartamentul”, au decis, marţi, magistraţii de la Tribunalul Bacău.
Conform sentinței, Gheorghe Muntianu a primit 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru tentativă la abuz în serviciu, uz de fals și conflict de interese; Gavril Pircu a primit pedeapsa de 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru tentativă la abuz în serviciu, iar primarul Romeo Stavarache a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru tentativă de abuz în serviciu.
Decizia nu este definitivă. Cei trei condamnați și DNA Bacău pot face apel în 10 zile.
Pe 3 aprilie 2014, DNA Bacău l-a trimis în judecată pe primarul Romeo Stavarache, cu acuzația de tentativă de abuz în serviciu. Alături de primar, au ajuns în boxa acuzaților Gavril Pircu, la data faptelor director executiv al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Bacău, pentru tentativă la abuz în serviciu, și Gheorghe Muntianu, la data faptelor şef al Serviciului administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari din cadrul Primăriei, pentru tentativă la abuz în serviciu, uz de fals și conflict de interese.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că, în calitate de şef al Serviciului administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari din cadrul Primăriei municipiului Bacău, Gheorghe Muntianu şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, repartizându-şi o locuinţă din fondul locativ de stat aflat în administrarea Consiliului Local Bacău, în vederea achiziţionării acesteia. Prin aceasta, funcționarul urmărea să obțină un „avantaj patrimonial”, respectiv achiziţionarea unui apartament la un preţ derizoriu, rezultat care nu s-a produs, formalităţile de vânzare-cumpărare a apartamentului fiind oprite.
„Concret, la data de 13 iunie 2008, a întocmit şi semnat documentul prin care şi-a repartizat, în vederea închirierii, un apartament compus din 2 camere situat în Bacău, locuinţă din fondul locativ de stat. Aceasta, în condiţiile în care, Comisia socială nu întocmise ordinea de prioritate a solicitanţilor de locuinţe şi în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local Bacău prin care să-i fie repartizată o locuinţă socială sau din fondul locativ de stat. La aceeași dată, și-a verificat propria cerere prin care solicita repartizarea unei locuinţe, confirmând că îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi aprobată, în împrejurările în care, la cerere, nu erau ataşate documente care să ateste venitul obţinut şi, mai mult, nu îndeplinea condiţia de venit pentru accesul la locuinţă socială sau din fondul locativ de stat, prevăzută de lege”, se arată în rechizitoriul DNA Bacău.
Conform procurorilor, în aceeași zi, în calitate de director executiv al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Bacău, Pircu Gavril a semnat pentru subalternului său, inculpatul Muntianu Gheorghe, repartiţia apartamentului sus menționat, iar Stavarache Romeo, în calitate de primar al municipiului Bacău a aprobat-o. Aceasta, în condiţiile în care Comisia socială nu întocmise ordinea de prioritate a solicitanţilor de locuinţe şi în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local Bacău prin care inculpatului Muntianu Gheorghe să-i fi fost repartizată o locuinţă socială sau din fondul locativ de stat.
„În baza înscrisurilor menționate, la data de 01.08.2008, între Municipiul Bacău, prin primar, şi inculpat a fost încheiat contractul de închiriere având ca obiect locuinţa menţionată anterior. Astfel, inculpatul a obţinut un folos material pentru sine, constând în folosirea locuinţei, în perioada 01.08.2008- 30.09.2012. Ulterior, Muntianu Gheorghe a formulat și o cerere de cumpărare a apartamentului înregistrată la Primăria Bacău la 06.01.2009, la care a depus o adeverinţă, fără dată, emisă de o Asociaţie de Proprietari. În cuprinsul acestui înscris se menţionează, în mod nereal, că Muntianu Gheorghe nu are debite, deşi în perioada respectivă acumulase datorii aferente apartamentului respectiv. Adeverinţa a fost folosită în vederea dovedirii îndeplinirii condiţiilor de cumpărare a locuinţei”, au afirmat procurorii.
Pe 25 februarie 2009, primarul Romeo Stavarache a aprobat încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ca urmare a solicitării formulate de Gheorghe Muntianu în cadrul audienţelor, deşi cererea acestuia nu fusese verificată de compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, iar la cerere nu au fost anexate înscrisurile care dovedeau calitatea de chiriaş şi îndeplinirea obligaţiilor rezultate din această calitate.
„Toate acţiunile inculpatului Muntianu Gheorghe au fost subsumate scopului urmărit de acesta, respectiv cumpărarea unei locuinţe din fondul locativ de stat al Municipiului Bacău, la un preţ derizoriu. Formalităţile de vânzare-cumpărare au fost însă oprite ca urmare a demarării cercetărilor în cauză. Începând cu data de 30.09.2012, Primăria municipiului Bacău a procedat la rezilierea contractului de închiriere nr. 220306/01.08.2008″, au mai acuzat anchetatorii de la DNA Bacău.
La momentul trimiterii sale în judecată, primarul Romeo Stavarache a respins acuzațiile DNA, într-un comunicat de presă:
„Fapta pentru care sunt acuzat nu există și n-a existat niciodată, tocmai datorită mie, care am dispus personal rezilierea contractului de închiriere și stoparea procedurii de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare a unui apartament. Precizez că fapta pentru care sunt trimis în judecată și anume «tentativă la abuz în serviciu», pe motiv că s-ar fi creat un presupus prejudiciu în urma încheierii unui contract de vânzare-cumpărare pentru un apartament, nu există, întrucât nici contractul de închiriere și nici contractul de vânzare nu au fost niciodată semnate de mine.
În momentul în care dosarul a ajuns la DNA, luasem toate măsurile ca acel contract de închiriere să fie reziliat, iar perfectarea contractului de vânzare-cumpărare să fie stopat. Cercetarea și începerea urmăririi penale de către DNA s-au realizat începând cu luna martie 2013, iar rezilierea contractului de închiriere și dispoziția de neîncheiere a contractului de vânzare-cumpărare au fost făcute în 16.03.2011, respectiv în 26.09.2012″.
Sursa: RomaniaTV.net