Un grav accident de circulaţie a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Bacău. Trei persoane, printre care şi un poliţist aflat în concediu de creştere a copilului, au murit, iar alte cinci persoane au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit. Un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, băut, s-a ciocnit cu o maşină la volanul căreia se afla un poliţist de 36 de ani.
Accidentul a avut loc pe DN 2F Bacău – Vaslui, în localitatea Zăpodia, după ce două maşini, una înmatriculată în Anglia şi condusă un tânăr de 22 de ani, care se întorcea de la discotecă împreună cu alţi cinci prieteni, şi alta condusă de un poliţist de 36 de ani, aflat la finalul concediului de creştere a copilului, s-au ciocnit. Poliţistul şi două tinere de 22 de ani au murit. Răniţii au fost duşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.
Potrivit poliţiştilor băcăuani, şoferul în vârstă de 22 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,29 mg/litru alcool pur în aerul expirat.