Explozie de proporţii, luni dimineaţă, la Oneşti. Un număr de 11 locuinţe dintr-un bloc au fost avariate, iar trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Explozia s-a produs într-una din cele 85 de garsoniere dintr-un bloc situat pe strada Victor Babeş din municipiul Oneşti, cel mai probabil în urma acumulării de gaze de la o butelie de aragaz.
În urma exploziei, cele trei persoane aflate în locuinţă, doi fraţi de 56 şi 57 de ani şi o femeie de 46 de ani, au fost rănite, fiind preluate de ambulanţe şi transportate la spitalul din localitate cu arsuri de gradele I şi II. Uşile şi geamurile apartamentelor au fost distruse, dar şi un geam al unui autoturism.
Pentru stabilirea cauzei probabile și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul se va forma o comisie mixtă alcătuită din reprezentanți ai I.S.U.J. Bacău, ai Inspectoratului Judeţean în construcţii Bacău, ai Comitetului Local pentru Situații de Urgență Onești, precum și ai distribuitorilor de energie electrică și gaze. Explozia nu a fost urmată de incendiu. Structura de rezistenta a imobilului nu a fost afectata.