Ramona Gabor (24 de ani) şi-a adus pentru prima oară în ţară iubitul iordanian, pe Ahmad Daham. Cei doi s-au cazat la un hotel de cinci stele din Capitală, chiar în apartamentul în care a stat şi fostul preşedinte american George Bush, în 2002.
La patru luni de când mama ei a trecut în nefiinţă în urma unui accident stupid, Ramona Gabor dă semne că îşi revine. Modelul este fericit, iar “vinovat” de acest lucru se face iordanianul Ahmad Daham, pe care ieri l-a adus prima oară în România. Cei doi au ajuns la Aeroportul Henri Coandă cu avioane diferite, dar au plecat împreună spre hotelul unde au avut rezervări. Fericitul cuplu a fost întâmpinat de Mădălina Apostol, prietena Ramonei, cea care, de altfel, s-a ocupat de tot ce a fost nevoie pentru ca aceştia să aibă o vacanţă de neuitat.
Au închiriat maşini cu tot cu şoferi
Ramona şi Ahmad s-au cazat la un hotel de cinci stele din buricul Capitalei, în apartamentul prezidenţial, în care a stat şi fostul preşedinte american George Bush, în cursul vizitei sale din 2002. Pentru două nopţi, iubitul Ramonei a lăsat la recepţia hotelului nu mai puţin de 5.000 de euro, plus încă 2.000 de euro pentru închirierea a două maşini Range Rover cu şofer cu tot. “Porumbeii” vor petrece Crăciunul la Poiana Braşov, apoi vor pleca la Bacău, pentru ca Ramona să i-l prezinte tatălui ei pe Ahmad.
Sursa: Libertatea