Meteorologii anunţă răcirea vremii în toată ţara. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 6 noiembrie, ora 10, -7 noiembrie, ora 10,00, se vor înregistra ploi moderate cantitativ, ninsori şi intensificări ale vântului.
“În intervalul menţionat, temporar va ploua, în cursul zilei îndeosebi în sud-vestul, centrul şi nordul ţării, iar spre seară şi noaptea, cu precădere în est, sud-est şi în zona montană.Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…35 l/mp.
La munte, îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va sufla tare pe creste, cu rafale de peste 80 km/h. Intensificări ale vântului se vor semnala şi în celelalte zone, cu viteze ce vor depăşi 55…60 km/h”, se precizează în informarea meteo.