Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

 

Subsolul spitalului de la Bacău transformat în dormitor de oamenii străzii

Odată cu scăderea temperaturilor, oamenii străzii de prin Bacău au căutat un loc în care să înopteze. În fiecare seară, aceştia merg în subsolul Spitalului Judeţean Bacău pentru a sta la căldură.

Asta spre disperarea paznicilor de la spital care nu pot să îi mai alunge. Îi dau afară acum şi peste câtva timp apar înapoi.

Cei care folosesc subsolul unităţii medicale pe post de dormitor sunt atât tineri, cât şi bătrâni fără locuinţe.

Unii au trecut de prima tinereţe, alţii abia sunt la adolescenţă, dar împreună împart aceleaşi probleme Conducerea unităţii medicale spune că în fiecare dimineaţă îi găseşte pe cei care îşi trăiesc viaţa pe străzi dormind în spital.

Poate că situaţia nu ar mai fi aşa dacă autorităţile din Bacău ar interveni. În întreg judeţul nu există nici măcar un adăpost pentru oamenii străzii.

Singurul loc în care cei fără locuinţă pot fi găzduiţi, dar numai pe timpul nopţii, este adăpostul improvizat de la Gherăeşti.

 

Lăsați un comentariu

*