Sâmbătă 16 Noiembrie 2024, Actualizat acum 320 zile 12:00 am

 

Mama Monicăi Gabor a murit în Gorj, lovită de o stâncă

Mama Monicăi Gabor a fost victima unui accident nefericit petrecut în judeţul Gorj. Veronica Bulai se afla în apropiere de Peştera Polovragi, când o stânca s-a prăbuşit peste ea.

Accidentul s-a petrecut în urmă cu puţin timp pe Cheile Olteţului din judeţul Gorj, o zonă deosebit de frumoasă, unde se află şi Peştera Polovragi. La un moment dat, o stânca s-a desprins şi s-a prăbuşit peste ea. Un echipaj de la ambulanţă a ajuns în zonă, dar nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea ei. 

 „Au căzut mai multe pietre. Una a lovit-o pe doamna, una parbrizul, alta m-a zgâriat pe mine pe spate, iar la o altă fată i-a căzut pe picior. Pur şi simplu, nu am auzit niciun zgomot, pentru că eram cu spatele. Eram trei persoane afară. A căzut imediat.Am sunat la 112. A murit fulgerător, ca şi când ai clipi din ochi. Ultimele ei cuvinte au fost: «Hai să facem o poză pentru fetele mele». Înainte de a ajunge aici am fost la mănăstire şi am zis să vizităm şi peştera. Era o femeie foarte credincioasă şi extraordinară“, a povestit o martoră.

Mama Monicăi Gabor, Veronica Bulai, avea 54 de ani şi era din Bacău.

Romina Dochian, purtător de cuvânt al poliţiei din Gorj a confirmat că „este vorba despre o femeie de 54 de ani din judeţul Bacău, care a decedat pe loc. Ea a fost singura victimă din grupul de 17 turişti“.

„A căzut o stâncă pe Cheile Olteţului. Câţiva turişti au vrut să facă fotografii şi o stâncă a căzut şi se pare că persoana decedată este mama Monicăi Gabor. La faţa locului a venit Ambulanţa, SMURD-ul, pompierii, dar era moartă”, a declarat primarul comunei Polovragi, Ştefan Făsuescu. Edilul a mai afirmat că în zonă versanţii, înalţi de zeci de metri, nu sunt acoperiţi cu plasă, întrucât din cauza vegetaţiei şi a peretului drept al stâncii acest lucru este imposibil. Primarul Făsuescu, aflat la al patrulea mandat, a precizat că de când este în fruntea Primăriei Polovragi nu au mai fost înregistrate astfel de incidente în zonă.

Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Judeţean Gorj, care are în administrare Peştera Polovragi, a povestit cum s-a întâplat totul: „A coborât din autocar să facă poze, moment în care un bolovan a căzut de pe munte şi a lovit-o în zona capului. A fost singura victima”.

Irinel Columbeanu a declarat că a aflat vestea, dar că nu ştie nimic sigur. „Trebuie să mă informez. Eu sper încă să nu fie adevărat“, a spus el.

Lăsați un comentariu

*