Zeci de locuinţe, printre care şi apartamente, gospodării şi subsoluri de spitale din judeţul Bacău au fost inundate în urma ploilor torenţiale de joi. Peste 75 de pompieri militari şi civili au intervenit ore întregi pentru evacuarea apei.
Trei apartamente au fost inundate. Acestea se aflau la demisolul unui bloc de locuinţe.
De asemenea, apele au intrat şi în două case, o curte şi un beci. Subsolul tehnic al lifturilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, sala cazanelor de la Penitenciarul Bacău au fost cuprinse de inundaţii.
Şi în Oneşti ploile au făcut ravagii. Subsolurile Catedralei Ortodoxe şi Spitalului Municipal Oneşti, trei curţi, două gospodării şi un beci au fost inundate.
În comuna Gura Văii, au fost inundate şase gospodării şi patru locuinţe, iar în satul Filipeşti au fost acoperite cu apă cinci curţi.
Mai mult decât atât, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, opt localităţi din judeţul Bacău au rămas fără energie electrică, doi stâlpi fiind rupţi de rafalele puternice de vânt.