Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Un italian a furat copilul unei tinere din Bacău

bebelus fara fataUn italian în vârstă de 34 de ani este anchetat de poliţiştii din Bacău după ce în cursul zilei de luni a fugit cu bebeluşul în vârstă de cinci luni pe care îl are cu o tânără de 26 de ani din localitatea băcăuană Asău. El a avut o relaţie de concubinaj cu Anca B., însă, după nişte neînţelegeri, bărbatul a luat fetiţa, care a fost născută în Italia, şi a încercat să iasă din ţară, fiind prins la Arad.

În luna ianuarie 2013, tânăra de 26 de ani a plecat de la locuinţa comună din Italia, cu minora, fără acordul tatălui şi s-a stabilit în comuna Asău. Atît italianul, cât şi tânăra au deschis acţiuni în instanţă, în Italia, respectiv în România, pentru încredinţarea minorului.

Pe 11 martie 2013, în jurul orei 17.30, cetăţeanul italian a blocat în trafic autovehiculul în care se afla tânăra de 26 de ani împreună cu minora de cinci luni, a luat copilul din braţele concubinei sale şi a plecat cu un autoturism spre oraşul Comăneşti.

În timpul altercaţiei, tănăra de 26 de ani a căzut pe asfalt rănindu-se uşor.

Având în vedere vârsta fragedă a minorei în cauză, principala preocupare a poliţiştilor a fost siguranţa acesteia fapt pentru care au fost efectuate, în regim de urgenţă, activităţi de căutare a cetăţeanului italian şi a copilului. În urma activităţilor desfăşurate şi în baza semnalmentelor transmise în întreaga țară, în dimineaţa zilei de 12 martie a.c., la mai puţin de 24 de ore de la sesizare, cetăţeanul italian şi fiica acestuia, de 5 luni, au fost identificaţi de către poliţişti în judeţul Arad„, se arată într-un comunicat al Poliţiei Bacău.

Fetiţa a fost hrănită de poliţişti, care ulterior au internat-o la Secţia de Pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, pentru a rămâne sub supravegherea medicilor până când femeia din Bacău va ajunge la Arad pentru a-şi recupera copilul.

Bărbatul a fost adus sub escortă la Bacău pentru audieri.

Lăsați un comentariu

*