Ambulanță din județul Bacău a fost cuprinsă, joi, de flăcări în timp ce se afla mers pe drumul național DN 28. Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos au fost alertate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unei ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.
Evenimentul s-a produs pe drumul european DN28 (E583), pe raza localității Strunga (UAT Strunga). Din fericire, în momentul izbucnirii incendiului, în ambulanță nu se afla niciun pacient.
La locul solicitării au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), încadrate cu 10 subofițeri și un ofițer, care au intervenit prompt pentru localizarea și lichidarea incendiului, limitând propagarea acestuia la întregul autovehicul.
La sosirea forțelor de intervenție la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat la nivelul ambulanței, existând risc major de propagare. Flăcările s-au extins și la vegetația uscată din apropiere, afectând o suprafață de aproximativ 100 mp.









