Joi 26 Martie 2026, Actualizat 12:00 am

 

FOTO Se întâmplă la Bacău! Un tânăr aflat pe acoperișul unei case arunca cu țiglele în polițiști

tanar urcat pe acoperisUn tânăr în vârstă de 26 de ani, din localitatea Agăș din județul Bacău, este cercetat penal pentru ultraj după ce s-a urcat pe o casă și ar fi aruncat cu țiglele de pe acoperiș înspre o mașină de poliție.

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău informează că polițiștii au fost chemați la locul incidentului după ce tânărul, aflat sub influența alcoolului, amenințase că se sinucide.

Tânărul de 26 de ani, aflat sub influența alcoolului, s-ar fi urcat pe acoperișul unui imobil unde locuia cu chirie și ar fi amenințat că se sinucide, pe motiv că fratele acestuia ar fi decedat cu ceva timp în urmă. La sosirea echipajului de poliție, acesta a devenit recalcitrant și ar fi aruncat cu bucăți de țiglă de pe acoperiș către autospeciala de poliție‘, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Crețu.

La fața locului a venit negociatorul din cadrul Poliției municipiului Moinești, care l-a convins pe bărbat să renunțe la gestul său.

Ulterior, acesta a fost coborât în siguranță și transportat la spital, în vederea efectuării de investigații de specialitate.

Cercetările polițiștilor continuă în cadrul unui dosar penal pentru distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Lăsați un comentariu

*