Creştinii ortodocşi sunt aşteptaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la biserici şi mănăstiri pentru a participa la slujba de Înviere.
Cele mai aglomerate lăcase de cult vor fi, ca şi în anii precedenţi, mănăstirile din judeţul Suceava, dar şi Neamţ
Credincioşii vor trebui să-şi ţină lumânările aprinse toată noaptea, pentru a păstra Lumina Învierii, care simbolizează biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului.
După ce păşesc peste prag, credincioşii se închina, iar apoi sting luminarea în grindă, afumând-o pe aceasta în semnul crucii. Lumânarea este păstrată cu cea mai mare sfinţenie tot anul pentru a o avea la îndemână şi a o putea aprinde la întâmplări primejdioase.
Timp de 40 de zile, până la Sărbătoarea Înălţării Domnului, credincioşii se salută cu “Hristos a înviat!” şi îşi răspund cu “Adevărat a înviat!”.