Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău a decis să monteze camere de supraveghere în Secţia de Psihiatrie şi să cumpere dispozitive de imobilizare pentru bolnavii psihic periculoşi, după ce un pacient a fost omorât în bătaie de un coleg de salon şi un altul a suferit leziuni grave, potrivit Mediafax. Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău va fi dotată cu camere de supraveghere a pacienţilor cu risc şi dispozitive de imobilizare a pacienţilor periculoşi, acestea fiind achiziţionate după ce un bolnav şi-a omorât în bătaie în coleg de salon, iar pe un altul l-a rănit grav, conform sursei citate. În plus, conducerea unităţii medicale băcăuane a decis să scoată la concurs mai multe posturi de asistente şi infirmiere pentru a acoperi deficitul de personal pe aceeaşi secţie unde sunt internate persoanele cu afecţiuni psihice. „Deficitul de personal la Secţia de Psihiatrie este la limita de jos a normativului. Pe timpul derulării anchetei administrative, am identificat problemele din această secţie, care sunt în curs de rezolvare. Deocamdată, nu putem vorbi acum despre sancţiuni aplicate personalului medical sau auxiliar până nu se definitivează ancheta penală în acest caz”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX directorul medical al SJU Bacău, Aurelia Ţaga.
Un pacient de 54 de ani, internat în Spitalul Judeţean Bacău, a fost omorât, în urmă cu două săptămâni, de un coleg de salon, iar un altul a suferit leziuni grave, după ce cei doi au fost loviţi cu pumnii, în special în faţă. Potrivit conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, incidentul s-a petrecut într-unul din saloanele Secţiei de Psihiatrie, într-un moment în care pacienţii erau nesupravegheaţi de către personalul medical, care făcea schimbul de tură. În fapt, o infirmieră a fost cea care i-a găsit pe cei trei bărbaţi plini de sânge, alertată de strigătele care se auzeau dinspre salon. Unul dintre pacienţi, un bărbat de 54 de ani, era în stare foarte gravă, fiind solicitată intervenţia unei Ambulanţe. Din păcate, echipajul medical nu l-a mai putut salva pe băcăuan, fiind declarat decesul. Cel de-al doilea pacient bătut cu pumnii şi picioarele a fost transportat la Secţia de Neurochirurgie unde, în urma investigaţiilor medicale, s-a constatat că a suferit o fractură de piramidă nazală şi traumatism facial, fiind transferat apoi la Secţia de Terapie Intensivă. În urmă cu două zile, bărbatul a revenit în Secţia de Psihiatrie a spitalului băcăuan, starea sa fiind stabilă.
Atacatorul, un bărbat în vârstă de 64 de ani
„Este un eveniment tragic, consumat între trei pacienţi cu afecţiuni psihice severe. După incident, atacatorul, un bărbat de 64 de ani, a fost supravegheat pe tot timpul nopţii, fără a fi însă imobilizat. În acest sens, s-a solicitat personal medical suplimentar, toată lumea fiind cu ochii pe el. A doua zi, bărbatul a fost transferat la Spitalul de Psihiatrie Socola Iaşi, unde va fi supus unei expertize psihiatrice”, a precizat directorul medical al SJU Bacău, Aurelia Ţaga. Poliţiştii şi procurorii au declanşat cercetări în acest caz. Totodată, unitatea medicală băcăuană a început propria anchetă internă pentru a stabili dacă personalul medical şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în funcţie de care se vor stabili şi eventualele sancţiuni.