Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

 

Foşti oameni ai străzii din Olanda au venit pe biciclete până în Bacău

13 foşti oameni ai străzii din Olanda au ajuns duminică în Bacău, după ce au parcurs peste 2600 de kilometri pe biciclete.

Ei au plecat pe 1 septembrie în oraşul Nijmegen, localitate aflată în estul Olandei.

Scopul principal al acţiunii este de strângere de fonduri pentru Asociaţia „Betania”. Banii au fost colectaţi de la oameni de afaceri şi instituţii din diferite oraşe ale Germaniei, Austriei, Cehiei şi României.

Ei au fost cazaţi la Hostelul Holland (fostul Centru „Lalelelor”) din Bacău, unde vor mai sta câteva zile.

Cei 13 biciclişti, foşti homeleşi, au fost realibilitaţi de medici şi psihologi, după ce ani la rând au fost consumatori de droguri şi alcool.

De altfel, aceştia au mai fost în Bacău încă de două ori, în anii 2011 şi 2012, când au ajutat la renovarea căsuţelor sociale din cartierul Izvoare.

Asociaţia Betania cuprinde mai multe centre:

– de zi (Delfinul), destinat copiilor cu autism;

– un altul multifuncţional, pentru adulţi cu dizabilităţi mentale;

– cel destinat femeilor tinere, victime ale traficului uman dar şi celor revocate din centrele de plasament şi

– un centru de reabilitare a persoanelor cu dizabilităţi fizice.

Sursa: Adevarul

Lăsați un comentariu

*